Contraamiralul Marcel Dragu e la timona „Corăbiei Nebunilor” de la AJP

 

Indignați de istericalele administratorului blocului nostru, care-și terminase banii de băutură și ne cerea întreținerea în avans, ne-am deplasat cu o cerere în brațe la Uniunea Asociațiilor Județean a Proprietarilor, în căutarea dreptății. Elanul de locatari model ne-a fost rapid tăiat în momentul când am descoperit că președintele sus-numitei asociații este veșnic perdantul contraamiral Marcel Dragu. Moșul acesta nesuferit îi face concurență legendarului Matusalem, fiind poate singurul român care este veteran încă din timpul războiului de independență. În 1993 a  fost numit prefect al orașului timp de trei luni, exact cât a durat renovarea sediului prefecturii, după care, cu coada între picioare, s-a înscris în PRM mințind că a participat efectiv la Marea Unire din 1859. Și de aici a fost ejaculat rapid, astfel că cine credeți că făcea echipă cu Benone Sinulescu în campania lui Mazăre? Ați ghicit: dragul de Dragu. Firește că și de astă dată a fost lăsat rușinos la vatră, mulțumindu-se până la urmă cu un modest post de dilimandros-șef peste toți administratorii nebuni din oraș. Și credeți-ne că se simte ca un pește în apă.

Anda DIMA

 

 

 

 

Considerând că sunt făcute pentru fraieri,

Procurorul general Traian Poenaru & rudele eludează legile țării

 

Deoarece mai mulți prieteni ne-au reproșat că degeaba facem pe leii atâta timp cât nu ne legăm de justiție, ne-am zis că n-ar fi rău să dăm o raită prin curtea magistraților constănțeni. Și cine altul putea să ne sară primul în ochi dacă nu tocmai procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Traian Poenaru, un personaj mai mult decât dubios.

 

Încă de la începutul anului 2000 activitatea sa profesională și a soției sale, Luminița au făcut obiectul unor verificări efectuate de procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Aproape firesc, au fost constatate deficiențe majore și, în baza unui material ce cuprindea aproximativ o sută de pagini prezentat procurorului general Mircea Criste, s-a subliniat necesitatea înlocuirii din funcție a lui Traian Poenaru. În aceste condiții, în martie 2000, s-a impus deplasarea la Constanța a procurorului general adjunct Mircea Zărie care, cu prilejul unor discuții cu mai mulți procurori, a recunoscut atât incapacitatea profesională și managerială a lui Poenaru cât și faptul că acesta este obedient anumitor sfere de interese politice, dar că totuși momentan nu poate fi demis.

 

Fără număr, să trăiască!

 

Dar să vedem pe cine menține încă în funcție Mircea Zărie. Toată activitatea lui Traian Poenaru a fost caracterizată numai de tentative de eludare a legii. Deseori a dispus personal ca anumite dosare să fie soluționate de către procurori care nu se aflau în subordinea sa directă, fără să aibă legal această posibilitate. Astfel, prin adresa cu nr. 187/P/1999 a fost remis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, dosarul penal nr. 1507/1999 privind pe Zdru Hristu, Garolea Ștefan și Prodan Cuza, cercetați pentru acte abuzive în cadrul Direcției Regionale Vamală și pentru contrabandă, cu dispoziția expresă să fie întocmit rechizitoriul. Adresa este semnată de Poenaru Traian în persoană la ordinul direct al lui Nini Săpunaru, procurorul Timofte Dan, care ar fi trebuit să se ocupe de caz, refuzând să întocmească actul de acuzare. De altfel practica transferării dosarelor penale de la un procuror la altul este mai veche, Poenaru procedând astfel și în cazul dosarelor în care au fost cercetați Răzvan Temeșan sau generalul Florică Gheorghe.

Și abuzul a făcut casă bună cu eroul nostru, acesta stopând la sfârșitul anului ’99 intenția de arestare preventivă față de Ștefănescu Rodica, responsabila Direcției Valorificări a produselor obținute din confiscări din cadrul DFPS. De atunci dosarul zace prin fișetele IPJ Constanța sub atenta îndrumare a procurorului Laura Tutunaru, omul casei. Sunt cunoscute de asemeni relațiile apropiate cu colonelul Paul Sârbu, la un moment dat personaj cu mare influență în MI. În toate situațiile în care procurorii aveau de analizat cauze importante, colonelul era prezent în biroul procurorului general și nu pleca decât după ce lua deciziile în funcție de interesele personale sau ale grupului pe care îl reprezenta. În aceste condiții s-a dispus arestarea preventivă a lui Dragoman Aurel, director în cadrul Direcției Regionale Vamale Constanța, deși nu existau probe de vinovăție. Ulterior, Dragoman a fost scos din culpă, dar la cererea lui Poenaru s-a reînceput cercetarea penală.

Marele fan al eroului nostru a fost permanent Mircea Zărie. În schimbul sprijinului primit, Poenaru i-a asigurat acestuia în vara anului 2000 vacanța în stațiunea Costinești, făcându-i vizite seară de seară cu mjloacele de transport din dotarea Parchetului și pe cheltuiala aceleiași instituții.

 

Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul

 

Promovarea persoanelor s-a făcut exclusiv pe criterii de rudenie sau interese convergente. În 1999, deși nu avea vechimea necesară și o pregătire profesi-onală adecvată, a fost promovată la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, Laura Tutunaru, a cărei  relație de prietenie cu Luminița Poenaru este binecunoscută. Apoi a fost avansată în funcția de procuror  Diana Marinescu, fina de cununie a Laurei Tutunaru. După numai o lună de la numire, Diana Marinescu a fost delega-tă ca prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, deși se știa intenția acesteia de a părăsi definitiv România.

Altă fină de cununie a familiei Poenaru -procuror Mioara Fried- lucrează la Parchetul Tribunalului Constanța și controlează activitatea de combatere a criminalității organizate din județ. Nepoata Luminiței Poenaru este căsătorită cu fiul Antigonei Arăpașu, prim-procuror adjunct la Parchetul Judecătoriei C-ța. Procurorul Zamfir Teodora, fiica nașilor de cununie ai nepoatei aceleiași Luminița Poenaru a fost transferată de la Parchetul Judecătoriei Mangalia la cel din Constanța, imediat după ce a primit și a cumpărat ulterior un apartament din fondul locativ de stat în Mangalia, destinat inițial cu titlul de locuință de serviciu pentru procurori.

Pentru a nu vă obosi, încheiem aici prima parte din saga familiei Poenaru, urmând să continuăm în numărul viitor. Urmăriți-ne, că merită deranjul.

Radu HERJIU